Lupescu: „Stadionul poate fi inaugurat cu Franța!** Acum nu mai putem găsi o echipă de calibrul Argentinei!”

Lupescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Directorul general FRF, Ioan Angelo Lupescu, a declarat, marți
dimineață, că federația poate cere daune Argentinei în cazul în
care nu-și va respecta contractul pentru meciul amical de la
București, programat la data de 10 august.

„Deocamdată nu avem un adversar de backup, nici nu ne-am
gândit la această posibilitate, pentru că știam că lucrăm cu o
federație serioasă și mai ales că plătisem și avansul. Bineînțeles
că ne vor returna acești bani și la nevoie putem solicita și daune.
Dar nu banii sunt importanți, pe noi ne interesa să jucăm acest
meci. Și noi am rămas fără selecționer înaintea turneului din
America de Sud, dar cu toate astea am mers în Brazilia și în
Paraguay și am jucat respectându-ne contractul. Asta așteptăm și
din partea federației argentiniene. A mai fost o situație, trebuia
să jucăm cu Italia, dar înainte s-a întâmplat o tragedie, a fost
omorât un polițist și țara era în doliu și noi am fost
înțelegători, în astfel de situații se justifică, dar nu pentru că
a fost demis un antrenor”
.

Ulterior, Lupescu a afirmat la gsptv că Național Arena va fi
inaugurată cu ocazia partidei cu Franța, din preliminariile Euro
2012.

Așteptăm o
declarație oficială. Deocamdata nu există niciun motiv real pentru
anularea meciului. S-ar crea un preedent mondial. Situația e foarte
urâtă. Să găsim un adversar de acest calibru e imposibil acum.
Putem face inagurarea stadionului cu Franța, care e o echipă de
talie mondială. Și nu ar fi nicio problemă. Să jucăm cu altă echipă
a Argentinei nu putem accepta
„, a
declarat Lupescu.

Lupescu a adăugat că deocamdată nu s-a primit nicio hârtie oficială
din partea federației argentiniene privind suspendarea meciului
amical din 10 august, așa cum a anunțat AFA pe site-ul oficial.

„Am auzit și noi că federația argentiniană a suspendat
amicalul nostru din 10 august, însă nu am primit încă nimic oficial
la federație. Dacă așa se va întâmpla, nu mi se pare normal deloc.
Federația Argentiniană a solicitat o sumă importantă de bani, 1,5
milioane de euro, pentru a veni la București, iar acum suntem puși
într-o astfel de situație. Astăzi vom trimite o adresă la FIFA
pentru a întreba ce se întâmplă. Pentru noi este un eveniment
special, la care ținem foarte mult, totuși se inaugurează un
stadion extraordinar care va găzdui o finală de cupă europeană și
nu este normal ca Argentina să renunțe la acest meci amical. Nu
este o lovitură de imagine pentru noi, este o lovitură de imagine
pentru argentinieni. Noi avem un contract ferm pe care l-am semnat
și voiam ca acesta să fie respectat până în cele mai mici detalii.
Este vorba de cât de serios ești într-o astfel de
situație”
, a declarat Lupescu.

Oficialul FRF crede că în decizia renunțării la meci a contat și
presiunea cluburilor mari: „Probabil că în decizia de a
renunța la acest amical au contat și presiunile făcute de cluburile
mari, care doresc să aibă în pregătire vedetele argentiniene.
Deocamdată nu am vorbit cu primarul Oprescu, până nu avem o hârtie
oficială, nu putem anunța nimic. Nu știm nici ce se va întâmpla cu
biletele vândute. În zilele următoare se va lua o
decizie”
, a adăugat Lupescu.

Asociația de Fotbal din Argentina (AFA) a anunțat, luni seară,
pe site-ul oficial, că a decis suspendarea meciului amical cu
România, programat la 10 august, la București, după demiterea
selecționerului Sergio Batista.

Meciul amical România – Argentina era programat la 10 august, la
inaugurarea Arenei Naționale.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×